Fondatori:
Niculai & Mariana Maluş; Ana-Maria Maluş; Marina-Gabriela Maluş.
Director: Niculai Maluş;
Redactor şef: Ana Florescu.
Colegiul de redacţie:
Secretar de redacţie
Marina-Gabriela Maluş; Redactor şi administrator site
Doru Ştefănescu;
Redactori: Mariana Maluş; Ana-Maria Maluş; Smaranda Pintilei; Tătaru Camelia Luminiţa
… am sa spun, ca de foarte mult timp ma bate gândul de a iniţia şi organiza apariţia unei publicaţii, în aceste locuri unde a copilarit şi crescut Eminescu.
Greu a fost sa-i dau şi un titlu!
În cele din urma, am considerat ca cel mai potrivit este: ,,Porni Luceafarul”. Altfel, cred, ca nici nu se putea!
Recunosc, aici, am primit sprijin şi chiar un contract de parteneriat.
Revista ,,Porni Luceafarul” apare ca o necesitate pentru a completa un gol în acest spaţiu plin de adânci semnificaţii, pentru a fructifica moştenirea valorilor culturale şi spirituale ale existenţei din localitaţile comunei Mihai Eminescu.
Demersul nostru este determinat de respectul fața de stramoşii noştri care au trait şi trudit pe aceste locuri, faţă de cei care, astăzi, împreuna trăim şi muncim aici. Spus mai direct, aşa cum am vazut că se poartă şi prin alte localităţi ale judeţului, ne propunem să vorbim, în paginile revistei, despre fiii satelor comunei Mihai Eminescu, cum au trait, cum au muncit, cum au crezut în viaţa, au creat şi au ridicat pe culmi aceste ţinuturi.
Cinstirea şi păstrarea memoriei pentru faptele şi contribuţia lor în cadrul acestor comunităţii este obiectivul major al acestei publicaţii.
Şi cum, Mihai Eminescu este fiu al acestei comune, care cu onoare îi poarta numele, considerăm că Geniul său trebuie să ocupe locul central în spaţiile revistei ,,Porni Luceafarul”. Pentru aceasta, vom insista pentru a reflecta adevărul despre viaţa şi opera Sa, îl vom cinsti cum se cuvine şi vom combate orice tendinţa de denigrare, care a început sa fie o modă, un curent…
În acelaşi timp, ne vom ocupa pentru a reflecta viaţa, opera şi personalitatea și altor fii ai comunei cum ar fi: I.D. Marin, Horaţiu Ioan Laşcu și alţii.
În concluzie, cu „Porni Luceafarul” dorim să dăm sens vieţii satelor comunei Mihai Eminescu, să ne apropiem şi să înţelegem oamenii acestor locuri, să-i conştientizăm ce înaintaşi de seamă au avut, pentru a-i respecta şi primi cu ospeţie pe cei ce trec pe aici şi a le arăta că suntem demni de fiii acestor locuri.
Demersul nostru, crezul acestei publicaţii, se va înfăptui trimestrial prin nu mai puţin de 39 de pagini…. .
39, un număr ce poate fi asociat cu viaţa unui OM, a unui GENIU. O viaţă pe care EL a început prin a iubi-o, dar atât de mult, încât a sfârşit prin zbucium şi calvar!
Dumnezeu să ne ajute!
Niculai Maluş